Pregătire pentru viată, pentru succes !!

despre clubul raduga

Fiecare copil trebuie să-și descopere talentele! Dar câteodată nu avem timp sau posibilitatea de a crea mediul propice pentru dezvoltarea copilului, profesionalismul…

În București există un astfel de centru minunat – Clubul „Raduga”, unde părinții își aduc copii de toate vârstele pentru a învăța lucruri noi. Deschiderea, ospitalitatea și înaltul profesionalism al profesorilor centrului nostru ne permit nu doar să menținem o strânsă legătură cu părinții și copii, dar și să ținem cont de dorințele lor.

O colecție unică de jocuri educative și de dezvoltare, completate de materiale ajutătoare: filme, manuale cu ilustrații frumos colorate, cărți ale scriitorilor și poeților ruși a fost adunată și mărită constant, ceea ce ne permite (nouă, profesorilor) să ne atingem scopul – învățarea cu entuziasm.

Copiii, prin joacă, fac cunoștință cu lumea înconjurătoare, cu frumusețea și diversitatea ei, învățând să identifice forma și culorile lucrurilor și să lucreze singuri cu diferite materiale, dezvoltându-și astfel abilitățile motorii, logica, memoria și atenția.

Echipa Noastră

COCEA SVETLANA

doctor în științe pedagogice / кандидат педагогических наук

filolog, profesor de limbă și literatură rusă / учитель русского языка и литературы

profesor în ciclul primar / учитель начальных классов

profesor de limba rusă și germană ca limbă străină

profesor de matematică mentală administrator

ILINCA MARGARITA

psiholog-logoped

pedagog-preșcolar

profesor de limba rusă ca limbă străină

profesor de matematică mentală si citire rapidă

NACLIȚCHI ANNA

profesor în ciclul primar / учитель начальных классов

profesor de limba rusă ca limbă străină

pedagog-specialist în dezvoltarea timpurie a copiilor (1+) / педагог по раннему развитию детей от года

GAVRILOVA EKATERINA

profesor de limba rusă ca limbă străină

pedagog-specialist în dezvoltarea timpurie a copiilor (1+) / педагог по раннему развитию детей от года

director

MOSCALENCO LILIA

filolog, profesor de limbă și literatură rusă / учитель русского языка и литературы

profesor de limba rusă ca limbă străină

GRIGOREAN KARINA

pedagog – ciclul preșcolar

profesor de limba rusă ca limbă străină

KURU NADEJDA

profesor de educație suplimentară / педагог дополнительного образования

asistent director

MATEJEZUK ANDREEA

profesor de limba rusă și germană ca limbă străină